”Copii! Fiți atenți la baobabi!”

Mi-am întâlnit într-o zi Curajul și mi-a zis: ”Știi, pe măsură ce copiii cresc și devin oameni mari, eu mă micșorez; și mă micșorez atât de mult, încât unii dintre ei mă închid într-o cutiuță a Sufletului. Nu m-am lămurit dacă fac asta încercând să mă protejeze astfel încât să nu dispar definitiv din viața lor ori, pur și simplu, pentru că nu vor să îi scot din zona lor de confort, din tiparele cu care sunt obișnuiți …. oamenii mari”.

Sincer, nu știu cum a scăpat Curajul meu din propria cutiuță, dar cred că se zbătea de mult să iasă afară și să îmi spună că viața se trăiește, nu se consumă, că oamenii trebuie iubiți, nu urâți, că adevărul este lumină, nu întuneric.

Mi-am promis să îl ascult de fiecare dată, pentru că – nu-i așa – ”marea dragoste şi marile realizări implică un mare risc”, după cum a spus un înțelept.baobab

Reclame
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Homo liberalis

Alegerile parlamentare i-au trezit la realitate, sper, pe liberalii “înregimentaţi”, deoarece liberalii în gândire, formare şi opţiune au întrevăzut acest eşec. Poate că şi politicienii au ştiut ce urmează să se întâmple, dar nu au dorit să recunoască acest lucru ori au sperat că inevitabilul nu se va produce. Nici nu mai are importanţă, cert este că această lovitură primită în alegerile parlamentare îi poate prăbuşi pe liberali sau îi poate motiva să se ridice, lucru pe care mi-l doresc. Pentru că, ce ar însemna să trăim într-o ţară în care toţi trebuie să purtăm aceeaşi uniformă? Sunt liberală din momentul în care am avut posibilitatea să îmi exercit drepturile politice şi asta s-a întâmplat într-un moment în care lipsa de experienţă şi valul i-a condus pe mulţi spre partea stângă a eşichierului politic. Îmi aduc şi acum aminte, cu drag, de colegii mei- eram în a XII-a- care se amuzau pentru că susţineam şi credeam într-un partid istoric, învechit, cum se vehicula pe vremea aceea. Peste ani, m-am întalnit cu ei şi mulţi îşi schimbaseră opţiunea politică. Dacă atunci termenul „istoric” asociat liberalilor era folosit în sensul peiorativ, acum tocmai de acest lucru are nevoie PNL, de reaşezare în matca sa, de repunere în  linie a adevăratelor valori liberale, autentice. Cred în libertatea de exprimare şi respect acest drept, chiar dacă opiniile expuse sunt diferite de ale mele. Aşa cum spunea Ion Raţiu, „chintesenţa democraţiei se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge, ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine“.
politics-1327276_1280

Liberalismul concepe libertatea individuală civilă, ca prelungindu-se în libertatea politică, aceasta din urmă oferind garanţiile şi asigurând condiţiile libertăţii individuale (Anton Carpinschi). Homo liberalis are înscris în el cultul acţiunii eficiente şi al succesului social.

Omul liber crede în Constituţia care îi garantează libertatea individuală, în statul de drept care o respectă şi o aplică, în separaţia puterilor în stat, în sistemul reprezentativ de factură pluripartidistă, în emanciparea societăţii civile capabilă să controleze şi să corecteze politica statului în sensul apărării drepturilor şi libertăţilor individului.

Rămâne de văzut dacă PNL va fi capabil să se redreseze şi să recâştige încrederea adevăraţilor liberali, susţinători ai principiilor de bază ale liberalismului.

Le doresc succes!

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | Lasă un comentariu

Ai mei erau super

ai-mei-au-fost-super

Emoţie. Melancolie. Duioşie. Drag. Emoţie. Nostalgie. Duioşie. Drag.

„Ai mei erau super” m-a transpus în anii copilăriei. M-am regăsit în unele momente, mi-am adus aminte de tristeţi şi nemulţumiri, dar… cu bucurie, cu nostalgie. Aşa cum se spune, memoria noastră reţine întâmplările fericite, iar pe cele mai puţin fericite le transformă. Ne ajută ironia, umorul… timpul.

Piesa jucată ieri la TNT, în cadrul FEST FDR 2016, de actorii arădeni Alina Danciu, Roxana Sabău-Nica, Robert Pavicsits, Ştefan Statnic a fost frumoasă, vie, reală, plină de emoţie. Poate şi pentru faptul că sunt unul dintre copiii anilor 70… Şi ai mei erau super! Un spectacol din care am aflat cinci poveşti de viaţă. Carmen Vlaga-Bogdan, al cincilea membru al distribuţiei, nu a fost pe scenă; un moment din viaţă, trist, a ţinut-o departe de public. Şi-a pierdut tatăl. Dumnezeu să-i aducă alinare!

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Un ceai la…. “Vorbăreşti”!

Ce caută o mamă cu un copil mic într-o librărie? O cărticică pentru micuţ, o carte pentru ea sau pentru un amic…. Un loc liniştit în care să stea la o şuetă cu o prietenă bună?

E întrebarea pe care mi-am pus-o în urmă cu câteva zile când, intrând într-o librărie de tradiţie să răsfoiesc o carte bună, să beau un ceai savuros şi… să mă simt bine, o damă tânără mi-a spulberat iluzia că toţi cei care intră într-o librărie ştiu ce caută acolo. Atunci mi-am dat seama că îndrumările personalului de specialitate- care uneori mă enervează- acum ar fi fost binevenite. Dar nu era nimeni în jur să mă salveze de vocea stridentă care îmi punea punct la fiecare cuvânt parcurs din carte pe care o alesesem. Domniţa perora de zor, mă introducea în povestea ei, în concediul ei, la munte la mare, frig, cald…. Din când în când, puştiul mai striga „mami, mami!”, îşi mai scăpa jucăria pe jos. Parcă eram în „Dl. Goe”, doar că rolurile erau inversate; mamiţica era, de această dată, în rolul copilului cu carenţe în educaţie, din celebra schiţă.

Am revenit la întrebarea iniţială: „ce căuta acea domniţă în librărie?” Adică, ar fi avut numeroase variante în acelaşi spaţiu, nu trebuia să se deplaseze foarte mult: locuri de joacă pentru copii, cafenele (în care nu se mai fumează), banchete dispuse din loc în loc în spaţii generoase…

Ce îi lipsea doamnei pentru a se orienta în căutarea locului potrivit? Respectul faţă de cei din jur, empatia sau… pur şi simplu, spiritul de observaţie? Ceva îi lipsea, în mod clar; altfel, s-ar fi întrebat de ce este singura persoană care vorbeşte cu voce tare şi stridentă şi s-ar fi adaptat locului în care se afla.

Poate greşesc eu, dar educaţia ne ajută să ne orientăm inclusiv în situaţii noi, în care nu ne-am mai aflat. Dacă nu ştim, observăm; dacă nu observăm, întrebăm.

Pentru că- nu-i aşa?- Libertatea ta se terminã acolo unde începe libertatea celuilalt.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

TVR… ignorată e….

          De două zile, online-ul e plin de opinii pro şi contra întâmplărilor ce au în centru situaţia Antenelor. Nu doar atât. Senatorii României au reacţionat rapid, indignaţi de „atacul” la libertatea de exprimare, cerându-i premierului să vină la raport.

         Nu despre amestecul puterilor în stat, că despre separaţie nu poate fi vorba, nu despre manifestările emoţionale, că despre profesionalism nu am încă opinia formată, nu despre acestea doresc să vorbesc. Ci despre un comportament total diferit, într-o situaţie a cărei rezolvare intră, practic, în atribuţiile stabilite prin lege ale aceluiaşi Parlament: situaţia Televiziunii Publice.

        Ştiu, este complicat. Dar, totodată, simplu. E complicat pentru că trebuie luată o decizie importantă ce vizează soarta unei instituţii publice, este nevoie de evaluări, calcule, argumente, planuri etc. Este simplu pentru că există o lege în baza căreia TVR funcţionează. Aceasta stabileşte că Parlamentul României este „patronul” Televiziunii Publice. El este în măsură să acţioneze atunci când constată că lucrurile nu merg cum trebuie la Televiziunea Publică, atunci când află că există pierderi uriaşe, derapaje etc. A fost chiar sesizat. Răspunsul: ignore!

        Aş putea face o analogie cu situaţia colegilor de la Antene care- după spusele lor- au fost ignoraţi 1 an şi 4 luni de Ministerul de Finanţe. Televiziunea Română este ignorată de ani de zile de către instituţiile care sunt în măsură să ia o decizie în ceea ce o priveşte.

         În aceste condiţii, TVR pierde teren: pierde în imagine, pierde în audienţe, apoi este acuzată de aceste pierderi. Primii care sancţionează televiziunea sunt telespectatorii, care nu au nicio vina şi care au dreptul de acces la o televiziune publică profesionistă, echidistantă, o televiziune care se adresează tuturor, nu doar anumitor categorii de vârstă ori interese.

        Şi uite-aşa, ne învârtim într-un cerc vicios în care efectul devine cauza altor efecte dezastruoase pentru TVR, iar angajatii sunt cei mai vulnerabili. E drept, trebuie să recunoaştem, TVR nu a lansat o campanie de imagine precum colegii din privat pentru că funcţionează după o lege care ii stabileşte direcţiile, pentru că trebuie să păstreze un echilibru, iar problemele instituţiei nu se rezolvă…. „la televizor”.

       Nu este cazul, din punctul meu de vedere, să facem comparaţii între cele două tipuri de instituţii pentru că nu funcţionează în baza aceleiaşi legi. Pe de altă parte, fiecare se foloseşte de pârghiile de care dispune şi pe care le consideră eficiente în rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Ceea ce am vrut să evidenţiez este modul diferit în care instituţiile statului au acţionat în cele două cazuri. Doar atât.

       Înţeleg că până săptămâna viitoare cineva se va apleca şi asupra problemelor Televiziunii Publice; au solicitat acest lucru, în repetate rânduri, şi managementul, şi angajaţii, prin sindicatul reprezentativ. Nu ştiu care este soluţia prin care TVR ar putea ieşi la liman şi chiar daca aş şti, nu ar ajuta la nimic.

        Sunt doar o voce dintre multele care contează prea puţin, dar care a ales să se facă auzită. E grav şi trist ceea ce (nu) se întâmplă. Sunt 2500 de oameni care aşteaptă „o minune”. Sunt 2500 de angajaţi- cu bune şi mai puţin bune- care vor răspunde pentru nişte decizii luate de alţii.

  NU ignorati Televiziunea Publica!

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

La mulţi ani, West City Radio!

Au trecut 20 de ani!

Au trecut….  20 de ani de la prima emisie a postului Radio Vest,  primul post de radio privat din vestul ţării. 20 de ani de la prima mea iubire, radioul.

Au trecut 20 de ani de când am terminat prima facultate şi am păşit în prima mea aventură profesională, cu emoţie, dar cu încrederea dată de vârsta la care nu faci atâtea analize şi interpretări, la care te gândeşti că prioritar este să îţi placă ceea ce faci şi oamenii cu care colaborezi. Şi pot să spun că am avut nororc: mi-a plăcut foarte mult ceea ce am realizat, de la ştiri, la emisiuni, de la spoturi audio, la „povestea” publicităţii radio.

Îmi aduc aminte cu drag de frumuseţea acelor zile, de entuziasmul acelor oameni: unii, de la care am învăţat primii paşi în radio, alţii, împreună cu care am crescut ca oameni şi profesionişti.

Mă bucur că am fost parte a echipei  Radio Vest.

La mulţi ani, Radio Vest! La mulţi ani, West City Radio!

Şi câteva poze pe care le-am găsit prin arhivă… de la aniversări.

cu Vara

cu OdangiuRadio Vest

Citat | Publicat pe de | Etichetat , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Hai România!

Image Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu